Prestatii - Pensii - Pensie de invaliditate

        

       

 PENSIA DE INVALIDITATE

 

Au dreptul la pensie de invaliditate asiguratii care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca, din cauza:

  • accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, conform legii;
  • neoplaziilor, schizofreniei şi SIDA;
  • bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.

           Beneficiaza de pensie de invaliditate, in conditiile si asiguratii care satisfac obligatii militare.

           Au dreptul la pensie de invaliditate, si elevii, ucenicii si studentii care si-au pierdut total sau cel putin jumatate din capacitatea de munca datorita accidentelor sau bolilor profesionale survenite in timpul si din cauza practicii profesionale.

           Persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca si marii mutilati, ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 ori in legatura cu evenimentele revolutionare din decembrie 1989, care erau cuprinsi intr-un sistem de asigurari sociale anterior datei ivirii invaliditatii din aceasta cauza, au dreptul si la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea in munca, pe timpul cat dureaza invaliditatea, stabilita in aceleasi conditii in care se acorda pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de munca.

            In raport cu cerintele locului de munca si cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea este:

  • de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de autoconductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane;
  • de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce si de a se orienta spatial, fara ajutorul altei persoane;
  • de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, invalidul putand sa presteze o activitate profesionala.

Criteriile si normele pe baza carora se face incadrarea in gradele I, II si III de invaliditate se stabilesc prin hotarare a Guvernului, initiata de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale impreuna cu Ministerul Sănătăţii, la propunerea CNPAS.

Incadrarea sau neincadrarea intr-un grad de invaliditate se face prin decizie emisa de medicul specializat in expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca. Impotriva deciziei emise se poate face contestatie la Comisiile Medicale de Contestatii, in termen de 30 de zile de la comunicare.

Asiguratii care si-au pierdut capacitatea de munca datorita unei boli obisnuite sau unor accidente care nu au legatura cu munca beneficiaza de pensie de invaliditate, daca indeplinesc stagiul de cotizare necesar in raport cu varsta, conform tabelului de mai jos:

 

Varsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacitatii de munca

Stagiul de cotizare necesar (an)

pana la 20 de ani

1

de la 20-23 de ani

2

23-25 ani

3

25-29 ani

6

29-33 ani

9

33-37 ani

11

37-41 ani

14

41-45 ani

17

45-49 ani

20

49-53 ani

23

53-57 ani

25

57-60 ani

26

peste 60 ani

27

 

 

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 566 din 9 august 2012, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010

 

În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident de muncă, a

unei boli profesionale, a tuberculozei, neoplaziilor, SIDA, precum şi în situaţia în care invaliditatea s-a ivit în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare asiguratul poate beneficia de pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare.

La stabilirea pensiei de invaliditate asiguratilor li se acorda un stagiu potential, determinat ca diferenta intre stagiul complet de cotizare si stagiul de cotizare realizat efectiv pana la data incadrarii intr-un grad de invaliditate.

Pensionarii de invaliditate incadrati in gradul I de invaliditate au dreptul, in afara pensiei, la o indemnizatie pentru insotitor, in cuantum fix. Indemnizaţia pentru însoţitor este în cuantum egal cu 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 80.

Pensionarii de invaliditate sunt supusi revizuirii medicale, in functie de afectiune, la intervale de 1 an si 3 ani, pana la implinirea varstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medical expert  al asigurarilor sociale.

          Dupa fiecare revizuire medicul expert al asigurarilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o noua decizie prin care se stabileste, dupa caz:

  • mentinerea in acelasi grad de invaliditate;
  • incadrarea in alt grad de invaliditate;
  • incetarea calitatii de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobandirii capacitatii de munca.

          Dreptul la pensie de invaliditate se modifica sau inceteaza incepand cu luna urmatoare celei in care s-a emis decizia de revizuire medicala.

          Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicala atrage suspendarea platii pensiei incepand cu luna urmatoare celei in care era prevazuta revizuirea medicala.

          Revizuirea medicala se poate efectua si la cererea pensionarilor, daca starea sanatatii lor s-a imbunatatit sau, dupa caz, s-a agravat.

          Nu sunt supusi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care:

  • prezinta invaliditati care afecteaza ireversibil capacitatea de munca;
  • au implinit varstele prevazute de prezenta lege pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta;
  • au varsta mai mica cu pana la 5 ani fata de varsta standard de pensionare si au realizat stagiile complete de cotizare, conform Legii nr.263/2010.

   

            La data implinirii conditiilor  pentru acordarea  pensiei pentru limita de varsta,pensia de invaliditate  devine  pensie pentru limita de varsta acordandu-se din oficiu cuantumul cel mai avantajos. Indemnizatia pentru insotitor se mentine  sip e durata acordarii pensiei pentru limita de varsta.

 

           


Acte necesare pentru dosarul medical

- adresa de inaintare de la locul de munca sau de la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca sau dupa caz,cerere

- extras de pe carnetul de munca sau dupa caz, copie dupa carnetul de munca

- bilete de iesire din spital originale

- documentarul de expertiza si recuperare a capacitatii de munca

 

 

         

Acte necesare pentru dosarul de pensie

- cerere tip pentru inscrierea la pensie de invaliditate (anexa nr.7); 

- cerere tip pentru eliberare adeverinta cu stagiul de cotizare (anexa nr.9);

- decizie de incadrare in grad de invaliditate;

- carnetul de munca (original si copie);

- act de identitate (original si copie);

- acte de stare civila (original si copie);

- alte acte prevazute de lege privind vechimea în munca sau vechimea în serviciu realizata în alte sectoare de activitate; livretul militar (original si copie);

- diploma de studii (original si copie), adeverinta sau foaie matricola (original si copie) din care sa rezulte durata normala si perioada anilor de studii absolviti la zi, precum si certificarea absolvirii acestora;

- pentru persoanele care au urmat cursurile unor institutii de învatamânt universitar în strainatate este necesara dovada recunoasterii acestora de catre statul român;

- adeverinta privind sporurile si adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munca;

- adeverinta privind conditiile de munca speciale si/sau deosebite;

- adeverinta cu cuantum somaj si dispozitie incetare somaj (daca a beneficiat de ajutor de somaj dupa data de 01.04.2001)

- procura speciala pentru mandatar (unde este cazul);

- alte acte necesare stabilirii dreptului de pensie.

- Pentru cei care provin din activitate : adeverinta din care sa rezulte data incetarii platii indemnizatiei pentru incapacitate  temporara de munca /copia ultimului certificat de concediu medical sau, dupa caz ,decizia de desfacere a contractului de munca  sau adeverinta din care sa rezulte  data incetarii calitatii de asigurat in original

 -adeverinta de vechime pentru perioada lucrata dupa 01.01.2011

 

       

        Cererea de pensionare împreună cu actele prin  care se  dovedeste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege se depune  la Casa de Pensii  în raza căreia se află domiciliul solicitantului, in terment de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale de incadrare  intr-un grad de invaliditate pentru cei care provin din activitate,iar pentru cei care nu provin din activitate dosarul se  depune la data emiterii deciziei de incadrare in grad de invaliditate.